Clik here to view.
foto: jerseymomsblog.com
Se spune că întotdeauna copiii îţi schimbă viaţa. Şi nu cred că este cineva care să afirme contrariul. Lucrul acesta se întâmplă încă de când este în burtică. La început greţurile resimţite, disconfortul fizic, trăirile intense…totul este diferit. Dar cine poate neglija însă, totodată, acele stări euforice atunci când îl simţi mişcându-se în burtica ta, sau când vezi la ecograf pentru întâia oară inimioara bătându-i? Cine poate contesta acele sentimente care se nasc în tine…şi habar nu ai de unde vin. Nici măcar nu te credeai capabilă de aşa ceva. Iar cel mai tare sentiment dintre toate este acela de împlinire, de completare a propriului eu.
Da, când îţi doreşti cu adevărat un copil, adică atunci când chiar îl doreşti şi nu decizi să devii părinte având la bază unul dintre acele motive care nu ar trebui să mâne pe nimeni să facă copii…doar aşa, ca să aibă copii (http://mamistietot.ro/6-motive-total-gresite-pentru-a-alege-sa-devii-parinte/), este ceva cu adevărat unic.
Apoi apare pe lume. Şi aştepţi cu atâta intensitate acest moment, pentru că la sfârşitul sarcinii, burtica este mare, te mişti greu, ţi se umflă picioarele, nu mai poţi face aproape nimic din ce era o normalitate pentru tine: sport, sex, mâncat până plesneşti, pierdut nopile…toate acestea au devenit istorie cel puţin în ultimele luni…Aşa că, parcă abia aştepţi să nu mai fie bebe la purtător, ci bebe independent, pe care zici tu să îl poţi lăsa acasă când ai şi tu câte ceva de făcut în afara pătrăţelului. Însă constaţi că acest lucru este defapt imposibil abia când îl ţii în braţe pentru prima dată, şi defapt constaţi că eşti şi mai legată de el. Dacă cel puţin înainte puteai să dormi cât şi când vroiai, acum somnul a devenit un real lux, pentru că trebuie să îl hrăneşti din oră în oră, maxim la 2 ore.Iar asta şi noaptea. Sau dacă înainte puteai să te duci la coafor şi să petreci câteva ore de relaxare acolo…acum nu mai poţi…din acelaşi motiv amintit anterior. Şi cu toate acestea, momentul în care îl vezi mufat la sânul tău pentru prima dată, sau momentul în care îţi apucă degetul şi nu îi mai dă drumul, ori momentul când în miezul nopţii plânge cu putere, iar tu îl iei în braţe şi brusc se linişteşte şi se lipeşte de tine…toate celelalte lucruri nu mai contează absolut deloc….Devin mici şi neimportante.
El devine centrul universului tău. Devine sursa ta de energie. Devine sursa ta principală de fericire. Şi nu va fi deloc zgârcit în a ţi le oferi sincer şi necondiţionat. Plus încă ceva: iubirea lui nemărginită! Fiul meu îmi spune adesea “te iubesc mami”, şi eu îi răspund “şi eu, mami”, iar el îmi spune, “dar eu te iubesc mai mult, cel mai mult!”. Şi atunci nimic altceva nu mai are importanţă Image may be NSFW.
Clik here to view.
Începutul este greu pentru că te solicită foarte mult fizic. Şi te bucuri când devine mai independent, începe să stea şi cu alte persoane, nu doar lipit de tine, merge pe propriile picioruşe şi nu mai trebuie să stai aplecată câ să îl susţii sau chiar să îl cari în braţe peste tot. Însă vei vedea că la un moment dat, când va deveni mai mare, şi va refuza să îl mai pupi într-una sau să îl ţii în braţe până simţi că îţi amorţesc încheieturile, atunci îţi va lipsi acea perioadă de început. Şi da, devine mai independent, te bucuri că îţi poţi relua o mare partea din activităţile tale de odinioară. Însă apare de acum solicitarea psihică. Şi una extrem de intensă. Va trebui să îţi aduni toată răbdarea de care nu te credeai capabilă, să îţi înfrângi toate temerile care te măcinau până atunci, să uiţi tot ce ai văzut sau ai învăţat de la părinţii tăi legat de parenting, să îţi eliberezi toate gândurile negative sau toate pornirile conflictuale care poate până la momentul la care ai devenit mamă erau o calitate în profesia ta. Cu el trebuie să “lucrezi” altfel. Inteligent şi calm. Altfel rişti să îl îndepărtezi chiar dacă îl iubeşti sau să îl faci nefericit. Iar tu vrei un copil în primul rând fericit, iubitor şi apropiat.
Da, devine din ce în ce mai greu, problemele sunt din ce în ce mai mari. Însă şi satisfacţiile deopotrivă. Nimic nu se compară cu momentul în care îl iei prima dată de mânuţă şi ieşiţi împreună la plimbare, sau momentul în care împodobiţi (în adevăratul sens) primul brad împreună, sau cu momentul în care vine obosit de la şcoală şi tot ceea ce îşi doreşte este să stea puţin lângă tine, ca să se liniştească, ori cu acel moment când aveţi prima discuţie “ca de oameni mari”.
Este greu da, viaţa ta se schimbă radical şi mai cu seamă ireversibil. Dar sensul în care se schimbă este unul pozitiv. Nimic nu va mai fi la fel, pentru că de acum eşti diferită. Eşti MAMĂ.
The post Cum ne schimbă un copil viaţa appeared first on .